Cazinoul din Constanta                                                                                                                                                               Sursa Foto: www.travelbank.ro

Cine ajunge in Constanta nu poate rata o plimbare pe faleza. Cladirea Casino-ului reprezinta, probabil, cel mai fotografiat obiectiv turistic din orasul Constanta. In ultimii ani, Casinoul din Constanta si-a accelerat degradarea, ajungand sa fie un simbol uitat de autoritati.

Aflat in prim-plan-ul multor discutii intre Primaria Constanta si alte institutii ale statului, Casinoul din Constanta este victima a birocratiei si a bugetelor care se aloca pentru alte activitati aparent mai profitabile, precum dezvoltarea statiunii Mamaia.

In prezent, Cazinoul Constanta are nevoie de o renovare totala la interior si de interventii importante si la exterior. In acelasi timp, nu se cunoaste exact nici starea tehnica a constructiei in sine, ce ar putea necesita o consolidare.

Cladire istorica din zona peninsulara, Casinoul este un obiectiv turistic major al orasului Constanta, chiar daca in prezent se poate admira doar din exterior. Zona falezei din Constanta este in proces de reamenajare, in cadrul unui proiect ce include intreaga zona.

In apropiere de Casino se afla si Acvariul din Constanta, un alt obiectiv turistic important. Acesta se poate vizita oricand, inclusiv in extra-sezon, pretul biletului fiind de maxim 20 de lei.

 

Dognecea, o comuna ce se ascunde la poalele Muntilor Dognecei si se intinde de-a lungul unui rau pe o distanta de 7 kilometri.

Denumirea comunei Dognecea vine de la cuvantul de origine slava “dugaeske” si inseamna ''lunga'', adica reprezinta cei 7 km pe care se intinde comuna.Localitatea se afla in judetul Caras Severin ,in apropiere de resedinta judetului – Resita.

Comuna este renumita in judet,dar si in judetele invecinate,mai ales in randul timisorenilor care in ultimii ani au ridicat numeroase case de vacanta.Insa potentialul acestei comune a fost renumit inca pe vremea imparatesei Maria Tereza despre care se spune ca vizita ,in mod special, aceasta zona datorita efectului terapeutic al aerului.

In urma unor studii realizate de catre o delegatie din Germania s-a constatat ca aerul concentrat din zona este similar cu cel al unei statiuni balneoclimaterice,precum statiunea Baile Herculane.

Alt lucru apreciat, inca de pe vremea imparateselor este apa plata de o calitate superioara. Apa izvoraste din stanca de calcar, se filtreaza prin sisturi cristaline de 200-300 de metri, are o durata de valabilitate foarte mare, de pana la 7 ani, si o puritate microbiologica extraordinara.

Izvorul apei romanesti cu aceste calitati deosebite este in satul Calina(apartine comunei Dognecea), Caras- Severin, unde nu mai locuiesc decat 40 de oameni, dintre care jumatate lucreaza pentru scoaterea la suprafata, prelucrarea si imbutelierea apei Perenna. Testele realizate de catre Organizatia Mondila a Apelor Minerale au scos in evidenta calitatile aproape identice dintre aceasta apa-Perenna si apa Evian,numarul 1 in lume.

Autoritatile din Dognecea sustin ca dupa 1990 se resimte o scadere economica a fostei asezari miniere din cauza ca fostele mine s-au inchis iar somajul a inceput sa creasca.

“Comuna Dognecea a avut importanta economica in judeţ pana in anul 1990, in perioada de tranzitie unitaţile economice importante au disparut si din cauza lipsei unei abordari strategice care sa implice toti factorii interesati. S-a ajuns ca in acest moment sa ne aflam intr-o situaţie de subdezvoltare economica, ce necesita o abordare inovatoare, durabila”, spune primarul comunei Dognecea, Elena Moisa.

Dincolo de aceste aspecte economice,Dognecea ramane un loc ''cuibarit'' la poalele dealurilor inalte,o localitate cu intrarea pazita de doua lacuri: Lacul Mare si Lacul cu Nuferi.

Lacul Mare e locul ideal pentru cei pasionati de pescuit cat si pentru inotatorii ravniti. Pe malul Lacului Mare s-a dezvoltat complexul turistic Pensiunea “ Colt de Rai''. Aici ,turistii au posibilitatea de a se caza,de a lua masa la restaurantul ce este situat pe malul lacului si in acelasi timp de a admira peisajul deosebit ce imbina imagini ale dealurilor, padurii cat si a apei lacului ce se intinde armonios de-a lungul soselei.

Sursa Foto: Turism Mioritic

Lacul cu nuferi,este un loc situat intre paduri, la numai 15 minute de mers pe jos inafara localitatii.Aici putem gasi o splendoare de peisaj: un lac care poate fi ocolit in numai jumatate de ora ,un loc unde te poti relaxa admirand frumusetea inocenta a nuferilor si de asemenea un lac unde poti inota sau te poti plimba cu barca, inspirand aerul puternic si curat al naturii.

Sursa Foto: Turism Mioritic

Adelina Elena Baciu, a fost, a vazut si i-au placut toate frumusetile pe care Dognecea le are de oferit.

 

 


La 80 km de Sibiu, in inima vie a Transilvaniei, se afla Biertan resedinta comunei cu acelasi nume. Inconjurat de un peisaj natural fascinant, satul merita vizitat, nu doar pentru a admira ceea ce a creeat natura in zona, ci si pentru a vedea de ceea ce au fost in stare constructorii iscusiti ai Evului Mediu prin zona transilvana. Opera acestora a ramas pastrata in cele mai bune conditii la Biertan, protejata de dealurile verzi si padurea care inconjoara asezarea.

Atestat documentar inca din 1224 in Diploma Ardeleana, Biertanul este una dintre primele asezari germane de sasi din Ardeal. Inca din primele clipe ale existentei sale si-a dorit suprematia in zona, de aceea a intrat intr-o cursa cu Mediasul si cu Mosna pentru a se remarca in vederea obtinerii pozitiei de centru adminstrativ a zonei denumite la acea vreme „Doua scaune”. Bineinteles, aceasta pozitie nu putea fi obtinuta fara o investitie masiva intr-o constructie sacra, ornamentala, dar si functionala, astfel incât sa ofere toate elementele necesare unei bune desfasurari a activitatilor presupuse de calitatea de centru administrativ.

In 1397 Biertanul este atestat documentar ca cetate, care avea o organizare urbanistica specifica asezarilor sasesti, cu siruri de case dispuse in jurul unei piete centrale, deasupra careia troneaza o impunatoare biserica cetate care reuseste o combinatie unica si de efect intre stilul gotic si cel al Renasterii. Fiind o cetate, biserica are si trei ziduri de aparare cu turnuri si bastioane specifice perioadei medievale. Ceea ce poate fi admirat acum de ochiul curios al vizitatorului este a doua biserica, construita intre 1486 si 1524.

Dupa constructia noii biserici, Biertanul devine o asezare influenta in zona, fiind, timp de aproape 300 de ani, intre 1572 si 1867, sediul episcopatului sasesc, ceea ce a favorizat construirea uneia dintre cele mai puternice cetati taranesti din Transilvania in jurul bisericii deja fortificate. Desi a pierdut autoritatea administrativa in favoarea Mediasului, Biertanul obtine superioritatea si recunoasterea prin importanta religioasa care i s-a atribuit.

Satul are un aer special, iar vizitarea lui, in special a bisericii fortificate este o calatorie in timp foarte interesanta. Istoria si simtul estetic al vremurilor trecute pot fi simtite inca in toate ungherele cladirilor care strajuiesc locurile de aproape un mileniu.


Aflata in judetul Cluj, comuna Belis, Biserica de sub lac se arata vizitatorilor curiosi ai zonei Transilvanene doar vara, atunci cand razele soarelui nu dau voie norilor sa mai ude din cand in cand pamanturile. In perioadele in care seceta mistuie recoltele localnicilor, din adancurile unuia dintre lacurile Muntilor Gilaului, ies la suprafata ruinele unei biserici construite de primii pastori care s-au asezat in acele locuri.

Nu exista documente care sa ateste data la care a fost intemeiat Belisul sau cand a fost construita Biserica de sub lac. Totusi unii istorici merg pe ideea ca aceasta comuna a fost intemeiata de ciobanii care isi petreceau mult timp prin zona datorita pasunilor cu iarba frageda care faceau deliciul oilor. Deoarece zona ii ajuta sa-si practice meseria mai bine, fara sa mai strabata muntii, ciobanii si-au construit aici locuinte permanente. Primele documente care mentioneaza Belisul, comuna asezata la 1000m altitudine in zona cuprinsa intre Muntii Gilaului si Bihor Vladeasa. dateaza din 1737.

Despre biserica, aceasta dateaza din secolul al XIX-lea si impresioneaza vizitatorul care exploreaza zona in sezonul secetos, cand iese de sub apele lacului. Pozitia este una interesanta, lacasul de cult fiind amplasat pe capul unuia dintre malurile lacului Fantanele. De fiecare data cand iese de sub ape, biserica devine vedeta in fotografiile turistilor curiosi.

Dupa sezonul secetos, biserica se scufunda la 30 de metri sub lac, ramanand accesibila doar temerarilor care au curajul sa se aventureze in apele reci ale lacului.

Cum a ajuns biserica sa fie inghitita de ape? La un moment dat. Cu multi ani in urma, Belisul era construit in jurul bisericii care veghea asupra pacii spirituale a locuitor, dar armonia s-a terminat odata cu raspandirea uni zvon conform caruia satul urma sa fie ras de pe fata pamantului de o viitura. Speriati, localnicii si-au strans toata agoniseala de o viata si s-au mutat mai sus, acolo unde apele nu puteau ajunge. Doar biserica a ramas sa tina piept apelor care au venit pana la urma si au scufundat vechea vatra a satului si odata cu adapostul spiritual al locuitorilor din Belis

Daca vrei sa ajungi sa vezi Biserica de sub lac, trebuie sa urmezi drumul european E60 Oradea-Cluj-Brasov, iar de la Huedin sa mergi pe DJ 101 catre satul Belis.

Merita sa-ti planuiesti o vacanta in zona deoarece ai ce vedea: Biserica fortificata de la Valeni, Bradul lui Horea de la Padurea Scorusel, Cetatile Radesei, Izbucul si Cheile Galbenei, Pestera Aluna, Ghetarul Scarisoara, Pestera Ursilor, Rezervatia Naturala Cetatile Ponorului si Parcul National Muntii Apuseni

Sursa foto: Cluj Travel

Va povesteam intr-un articol anterior despre Padurea Baciu si fantomele care bantuie printre copaci. Acum, fenomenele paranormale de aici au depasit granitele tarii ajungand chiar pana in Statele Unite, unde revista „Travel + Leisure” a inclus padurea transilvaneana intr-un top al celor mai bantuite paduri de pe Pamant.

Padurea Horia-Baciu din judetul Cluj a atras atentia amatorilor de fenomene paranormale in ultima jumatate de secol deoarece, in zona au fost observate o serie de evenimente si aparitii greu de explicat. Daca e sa ascultam relatarile localnicilor, inevitabil ni se face pielea de gaina, mai ales cand aflam ca temerarii care se aventureaza pe potecile misterioase dintre copaci au toate sansele sa nu-si mai gaseasca drumul inapoi, ramanand prizonierii padurii pentru totdeauna. Putinii oameni care au reusit sa revina dupa o plimbare prin Horia-Baciu spun ca in tot timpul cat s-au aflat in padure, au avut stari de greata si de ameteala.

La aceste marturii si la legendele care circula prin zona, se adauga o serie de fotografii aparute de-a lungul timpului care, fie surprind siluete ciudate, fie ceea ce par a fi OZN-uri, dar si forma copacilor, odata drepti, acum rasuciti si nodurosi. Se presupune ca Padurea Horia-Baciu, ar fi un portal de trecere catre o alta lume, ceea ce poate explica povestile despre disparitiile misterioase.

Toate aceste elemente au reusit sa-i convinga pe editorii revistei americane sa claseze Padurea oria-Baciu pe locul 7 din 15 in topul padurilor bantuite ale Pamantului. Fiind una dintre cele mai importante reviste de calatorie, "Travel+Leisure" face un serviciu de promovare important zonei Clujului, care se poate deschide catre un turism "pentru temerari" gata sa porneasca in cautarea misterelor bine ascunse in inima Padurii Horia-Baciu.

Padurea din apropierea Clujului este si subiectul unui documentar recent realizat de Daniel Roxin, in care sunt trecute in revista fenomenele petrecute in padure de-a lungul timpului si se incearca o explicare a acestora. Daca sunteti pregatiti sa va treaca fioarii pe sira spinarii, puteti urmari filmul documentar mai jos:

In centrul Bistritei se pastreaza inca atmosfera data de centrul targurilor de ev mediu din zona transilvana, bineinteles interventiile inevitabile ale modernismului, cum ar fi asfaltul, cu gropile de rigoare care rasar pe alocuri si bordurile trotuarelor care, la un moment dat erau vedetele primelor pagini ale ziarelor din Romania secolului al XXI-lea.

In Bistrita regasim Sugalete, una dintre cele mai importante marturii ale arhitecturii urbane medievale. Ansamblul de 13 cladiri, construit in secolele XV-XVI, reprezinta specificul constructiilor renascentiste din Transilvania. Cladirile care formeaza ansamblul sunt legate intre ele prin intrari spatioase care formeaza o galerie cu 20 de bolti care se sprijina pe 21 de pilastri si au fost construite intr-o perioada de prosperitate economica a Bistritei, cand orasul a beneficiat de o serie de privilegii si inlesniri, atat financiare cat si de oranduiala. Scopul acestor cladiri a fost unul comercial, ele fiind folosite pentru a adaposti marfurile negustorilor, zona fiind in acea vreme un nod comercial important intre Transilvania si Moldova.

Pasionatii de istorie nu ar trebui sa rateze acest obiectiv atunci cand au drum prin Bistrita. Pentru a nu-l rata este bine de stiut unde se afla si anume, pe latura de nord a Pietei centrale a orasului.

De-a lungul vremurilor, Sugalatele si-au pierdut unele din elementele originale, cum ar fi pinionul de zidarie cu care se incheia partea superioara a laturii dinspre strada a imobilelor, marca specifica a arhitecturii gotice. Aceste elemente au fost demolate in secolele XVIII – XIX, iar panta de scurgere a acoperisului a fost directionata spre strada.

Imediat dupa construirea ansamblului aceasta a inceput sa fie locuit de cei mai bogate familii din oras precum Kretschmer, Eiben, Fleischer, Kesthyus sau Petermann care desfasurau activitati comerciale intense. Traditia comerciala a zonei s-a continuat si in epoca moderna, cand Sagelatele au fost ocupate de familii ca Binder, Tomae, Himberg sau Lutsch, a caror activitate principala era tot negustoria.

Datorita aceste utilizari comerciale intense, cladirile au suferit o serie de modificari de-a lungul timpului, modificari realizate pentru a raspunde nevoilor comerciale. Cu toate acestea, au reusit sa-si pastreze si in zilele noastre specificul epocii in care au fost construite.

 

Ungeti lanturile, reglati schimbatoarele, verificati franele, plecam intr-o tura de mountain biking pe plaiuri banatene!

Dupa ce v-ati asigurat ca bicicleta este in cea mai buna stare tehnica, deoarece nu ati vrea sa ramaneti blocati undeva, intre doua dealuri, pregatiti-va si nelipsitul kit de „prim ajutor” nelipsit din rucsacul oricarui ciclist temerar, format din camere de rezerva, plasturi pentru reparat pana, imbusuri si, bineinteles, nelipsitul patent.

Daca toate cele de mai sus sunt in ordine, sa incepem pedalatul prin vestul tarii! Plecam dis de dimineata din Timisoara, inca putin adormiti. Totusi e sambata si parca ar mai fi mers cateva ore suplimentare de somn, dar nu e timp de dormit, avem planuri mari pentru o zi perfecta dintr-un weekend de vara. Ne-am stabilit sa pedalam printr-o regiune deluroasa aflata la aproximativ 50 km de Timisoara, pe drumul catre Lipova. Incepem tura cu o etapa pe asfalt, trecem prin Pischia, unde dupa 20 km de la start ne oprim la o alimentare scurta, localitatea fiind renumita in zona pentru apa sa cu efecte benefice pentru sanatate. Revitalizati continuam fara oprire pana la Masloc, de unde „facem o dreapta” catre Remetea Mica si Charlottenburg. Deja peisajul se schimba, se termina asfaltul si traversam padurea pana in Buzad, sat cochet de deal, punctul de start al turei de mountain biking.

Buzadul forfoteste probabil toata saptamana, e un du-te – vino continuu, oamenii sunt activi si implicati in comunitate, birtul satului vuieste de discutii pasionante despre politica, dar nu si sambata, cand doborati de atata activitate in cele cinci zile precedente, aleg sa stea in case. Nici birtul nu se bucura de animatie, doar vreo 2-3 batrani discuta incet pe banca plasata strategic sub nucul care tine umbra locului de distractie si recreere al satului.

Destul despre atmosfera care imbie la somn si lene din Buzad, plecam inainte sa adormim, directia – Sistarovat. Pe drumuri putin umblate care ne pun la incercare furcile, printre palcuri de copaci, urcam pante lungi dupa care urmeaza intotdeauna satisfactia si adrenalina date de o coborare in viteza. La un moment dat, de pe coama unui deal, loc perfect de belvedere, admiram cum se intinde in vale Comeatul, un alt sat, probabil la fel de cuprins de linistea de weekeend ca Buzadul, cu turnul bisericii care vegheaza parca la odihna satenilor. Continuam tura prin paduri dese care ne mai feresc de canicula varatica. Traseul se incapataneaza sa ne mentina in ritmul de urcari si coborari succesive, pana ne arunca dupa o coborare in viteza, direct la „punctul de alimentare” din Sistarovat, birtul satului, amplasat strategic vis-a-vis de biserica. Si aica i, aceeasi atmosfera de sambata, dar am dat peste doi localnici pusi pe discutii si dezvaluiri senzationale pentru strainii picati intamplator in sat. Dupa ce am aflat tot ce se poate sti despre aranjamentele locale, am plecat catre urmatorul punct al traseului, Bogda.

Ca parte a unei regiuni deluroase respectabile, drumul catre Bogda nu s-a lasat mai prejos decat bucata din traseu pe care o parcursesem. Continuam succesiune de urcari si coborari pana in Bogda sat care dupa o prima impresie este etalonul apatiei banatene. Pana si timpul s-a oprit pana am strabatut localitatea, odata gazda unei tabere scolare pentru acei copii care nu isi asculta parintii. Dupa un sejur in tabara de la Bogda, te intorceai cu valori complet diferite. Daca inainte ti se parea normal ca parintii sa se ingrijeasca ca tu sa ai tot confortul, sau sa faci nazuri la mancare, experienta Bogda te ajuta sa-ti largesti orizonturile si sa apreciezi ce pana atunci credeai ca ti se cuvine.

Am plecat din Bogda pentru a incheia tura acolo unde am inceput-o, la Buzad. Am regasit satul in apatia in care il lasasem, birtul fiind populat in continuare de aceiasi 2-3 batrani cu aceleasi discutii la umbra nucului.

Cateva detalii tehnice traseu Buzad - Sistarovat - Bogda – Buzad

Lungime traseu: 50,6 km
Durata: 6:09
Timp in miscare: 4:19
Viteza minima: 10,8 km/h
Viteza maxima: 42,6 km/h
Altitudine maxima: 337 m
Altitudine minima: 185 m

Situata in judetul Caras-Severin, in apropiere de Anina,  Pestera cu oase este locul in care a ales sa traiasca primul cel mai vechi european pe care l-au intalnit pana acum arheologii de pe continent. Descoperirea a fost facuta de catre un grup de arheologi timisoareni care, in urma unei expeditii organizate in anul 2002 au gasit intr-o galerie o mandibula umana, dupa datarea careia au reusit s-a constatat ca aceasta a ramas in locul in care a fost gasita timp de aproximativ 40.ooo de ani.

Coform datarii, mandibula a apartinut celui mai vechi om modern european, pe care cercetatorii l-au botezat Ion, nume neaos pentru stramosul nostru, iar Ion ofera, in opinia specialistilor, informatii foarte importante cu privire la evolutia speciei umane pe continentul european, mai ales poate oferi indicii despre raspandirea populatiei de homo sapiens pe teritoriul Europei.


Pe langa ramasitele pamantesti ale lui Ion, speologii au descoperit si o serie de urme si schelete ale unei specii de urs caracteristice pentru preistorie, ursul de pestera (Ursus spealeus), precum si a altor animale carnivore si ierbivore. Deoarece urmele de urs erau predominante, cercetatorii au emis teoria conform careia Pestera cu Oase era folosita de catre ursi ca adapost de hibernare in Pleistocenul tarziu.

Descoperirea a fost una de maxima importanta pentru evolutia umana, de aceea, un specialist, din cadrul unui departament de criminalistica, in urma analizei oaselor, a reusit sa reconstruiasca, prin metode specifice meseriei, trasaturile fetei unui homo sapiens care a trait in urma cu 35.000 de ani. Reconstituirea a aparut si in documentarul celor de la BBC  "The Incredible Human Journey".

Cele 12 galerii ale pesterii care se intind pe aproape un hectar, aveau sa le mai dezvaluie arheologilor si speologilor si alte ramasite umane, dovezi ale omului modern.  Pe langa Ion, in Pestera cu Oase s-au mai gasit oseminte umane, dar mai tinere cu 14.000 de ani fata de Ion. Descoperirile facute in pestera i-au si atras numele.

 

 

 

 

Istoria castelului din  Macea incepe in jurul anului 1724, odata cu acordarea de catre Imperiul Austriac titlului nobiliar unei familii sarbe, Csernovics. Cum titlul nu reprezenta doar cinste si onoare familia proaspat intrata in cercul select al nobilimii autriece primeste si o serie de proprietati, printre care si Macea. Ca orice familie de nobili care se respecta, cei din clanul Csernovics au inceput constructia unui castel pe care, probabil dupa deliberari aprinse si sedinte interminabile de familie, au decis sa-l amplaseze la Macea, astazi comuna in judetul Arad.

foto: DOW MEDIA

Constructia incepe cu avant, dar pana la moartea lui Mihai, capul familiei Csernovics in 1745, doar aripa de est este finalizata si amenajata pentru a fi locuibila. Dupa moartea lui Mihai, castelul ajunge in proprietatea sotiei sale Ana care nu continua constructia. Dupa Ana, proprietar al castelului devina un alt descendent al familiei Pavel Csernovics, care continua amenajarea resedintei. Este ajutat si de fiul sau  Petru, care ii va da castelului un aer exotic dupa  intoarcerea dintr-o calatorie, pare-se initatica, in Orientul Apropiat. Printre elementele exotice care isi fac aparitia odata cu intoarcerea lui Petru prin gradina si parcul domeniului puteau fi observati arborii de Ginko Biloba. Cu toata contributia sa la exotismul gradinilor domeniului, se spune ca Petru, un imaptimit al jocurilor de noroc, asa cum ii sta bine oricarui fiu de nobil, a reusit performanta de a pierde castelul de la Macea la un joc de carti. Astfel  domeniul iese din proprietatea familiei Csernovics.

Urmatorii care se vor bucura de domeniul Macea sunt cei din familia Nagy Karolyi. Acestia se ocupe de construirea unei noi aripi si a turnului inalt de 30 de metri.  Familia Karolyi se va ocupa si de extinderea parcului prin  plantarea de copaci pe heectare intregi. Dupa o serie de lucrari facute la castel si domeniu, familia Karolyi decide sa se retraga la Budapesta, iar proprietar devina Adam Iancu dn Curtici, care va pastra domeniul pana la nationalizarea din 1948. Va avea mai multe destinaatii ca azil pentru orbi, orfelinat si chiar sediul Cooperativei Agricole. In 1991, domeniul va fi inchiriat Universitatii de Vest "Vasile Goldis", institutie care il va si achizitiona.

Din punct de vedere arhitectural se pot distinge mai multe stiluri, fiecare dintre proprietari lasandu-si amprenta. Se pot distinge elemente de baroc tarziu dar si forme de inspiratie bizantina si chiar gotica. Nu lipsesc nici elementele moderne, prezente in aripa noua construita de familia Karolyi.

Istoria si arhitectura castlului de la Macea sunt completate de o legenda. Se spune ca in castel exissta o a 100-a camera care nu a fost inca descoperita, iar  ca in acea camera s-ar afla si ar canta la pian insusi groful Karolyi. Localnicii spun ca la miezul noptii se aude sunetul unui pian din camera misterioasa.

Domeniul de la Macea merita vizitat atat pentru a descoperi castelul, cat si parcul botanic de o diversitate extraordinara.

foto: DOW MEDIA

Aflata la doar trei kilometri de orasul Sebes din judetul Alba, rezervatia geologica Rapa Rosie este o destinatie care nu poate fi ratata daca planuiti o vacanta de hoinareala prin Romania. Tara noastra are intr-adevar lucruri senzationale care merita descoperite de catre turistul deja abonat la pachetele estivale pentru Grecia, Turcia, Croatia, Muntenegru sau Bulgaria. De ce sa nu-i acordam si tarii noastre o sansa turistica, mai ales cand ne propune sa decoperim niste locuri absolut speciale.

Intinsa pe o suprafata de 10 hectare, Rapa Rosie este un peisaj impresionant, format prin actiunea de eroziune a apei, care a reusit sa sape in straturile de nisipuri, pietrisuri cuartoase si gresii pana a reusit sa formeze ceea ce unii numesc Micul Canion al Romaniei. Cu peretii sai inalti de aproximativ 100m, formatiunea geologica pare desprinsa din Marele Canion al Statelor Unite, dar acest aspect care ne sugereaza atmosfera filmelor western, nu este singurul punct forte al parcului natural de langa Sebes. Culoarea rosiatica speciala a coloanelor, turnurilor si piramidelor construite cu maiestrie de catre natura, haurile adanci care se deschid in stanga si in dreapta, zgomotul paraiselor sangerii formate din apa de ploaie care se pavalesc in fundul vagaunilor, sunt inca o serie de argumente in favoarea vizitarii Rapei Rosii.

Punctul central al rezervatiei este reprezentat de un perete imens, aproape vertical, al carui aspect de orga ne sugereaza ca ar fi  un monument ancestral. Acest perete completeaza peisajul creat de celelalte forme care decoreaza parcul natural.

Rapa Rosie pastreaza si prezinta ochiului curios si o serie de specii de plante rare. Pe ternurile sale alunecate din partea de est, poate fi regasita garoafa endemica (Dianthus serotinus), iar in valcelele se deschide un ochi de stepa cu Salvia nutans, Salvia transsilvanica, precum si exemplare rare de stejar pufos (Quercus pubescens).

Rapa Rosie este un spcactol natural care imbina perfect maretia formatiunilor geologice cu varietatea speciilor de plante rare, reusind astfel sa creeze un peisaj natural complet.

Sursa foto: rapa-rosie.ro