Un bloc de fier descoperit în 2026 la Apa și urmele cuptoarelor antice de la Iojib aduc în atenție o altă bogăție a Țării Oașului: minereul din munți. Muzeul Județean Satu Mare a publicat pe 21 noiembrie o prezentare a cercetărilor care leagă resursele ferifere ale regiunii de centrele de prelucrare și de schimburile din nord-vestul României.
Materialul este semnat de Liviu Marta și Marin Ilieș. Autorii urmăresc atât descoperiri arheologice, cât și informații geologice, separând dovezile documentate de ipotezele privind transportul și utilizarea minereurilor. Noutatea privește felul în care fierul poate explica dezvoltarea unor comunități din Antichitate și din Evul Mediu.
Cuptoarele de la Iojib și descoperirea de la Apa
Un reper al cercetărilor este zona cu instalații de reducere a minereului de fier identificată la Iojib de arheologul Robert Gindele. Fragmentele de lut ars din construcția cuptoarelor, cantitățile mari de zgură și turtele de fier au permis recunoașterea activității metalurgice, potrivit prezentării muzeului.
Instituția menționează o datare în secolul al II-lea d.Hr., obținută prin analize radiocarbon pentru instalațiile de la Iojib. Este un reper pentru înțelegerea prelucrării fierului în regiune în epoca romană. În același context, muzeul anunță descoperirea din acest an a unei lupe de fier similare într-o așezare de epocă romană de la Apa.
Lupele sunt mase de fier rezultate din procesul de obținere a metalului. În prezentarea cercetătorilor apar exemplare care puteau ajunge la 50 de kilograme. Forma cilindrică și suprafața neregulată sunt puse în legătură cu tehnologia folosită pentru reducerea și prelucrarea fierului.
De unde ar fi putut veni minereul
Cercetările de teren au adus în atenție resursele din zona Certeze și Huta Certeze. Autorii descriu bolovani de proveniență vulcanică identificați la suprafață și indică, pentru probele analizate, concentrații de fier de peste 80%. Informația se referă la aceste analize, fără a reprezenta o evaluare a tuturor resurselor din Oaș.
Pe baza concentrațiilor ridicate și a posibilităților de exploatare, cercetătorii propun ipoteza transportării minereului pe distanțe de 20–30 de kilometri către instalațiile de la Iojib. Ei amintesc și prezența unor metale asociate, în proporții comparabile în minereurile din Oaș și în materialele analizate.
Legătura rămâne una de cercetat. Prezentarea muzeului o formulează ca posibilă explicație pentru proveniența materiei prime, nu ca traseu de transport stabilit definitiv. Diferența contează pentru înțelegerea descoperirilor: existența cuptoarelor și identificarea resurselor nu încheie singure discuția despre circulația minereului.
Locuri și nume care păstrează urme ale mineritului
În zona numită Coșarcă, tradiția locală leagă numele de coșurile purtate în spate pentru transportul minereurilor. Aceasta este o explicație transmisă local, pe care autorii o consemnează alături de observațiile din teren. Articolul muzeului include și fotografii ale unor intrări de mine abandonate de la Certeze și Remeți.
Informațiile geologice au fost conturate cu sprijinul lui Kató Csaba, participant la prospecțiuni desfășurate în regiune în ultimele două decenii ale secolului trecut. Resursele documentate acoperă mai multe puncte din Țara Oașului, de la Racșa până la Tarna Mare.
Fierul, dincolo de Antichitate
Prezentarea urmărește și descoperiri din ultimii doi ani de pe teritoriul municipiului Sighetu Marmației: două loturi de obiecte din fier, cu piese finite și semifabricate, interpretate drept depuneri de ofrande. Autorii le pun în legătură cu practici cunoscute în secolul al IX-lea, într-un spațiu întins între Balcani și Marea Baltică.
Cercetările sunt încă în desfășurare. Ipoteza unui centru de putere susținut de resursele de fier și de controlul transportului sării deschide întrebări despre economia regiunii. Muzeul anunță și perspectiva unui proiect de cercetare pentru anii următori, fără a prezenta concluziile acestuia ca rezultate deja obținute.
Pentru cititorul interesat de Oaș și Maramureș, aceste informații adaugă trecutului comercial o dimensiune meșteșugărească și tehnologică: resurse, cuptoare și metal prelucrat. Comunicarea prezintă rezultate și direcții de cercetare; nu anunță deschiderea minelor ori a siturilor pentru vizitare.
Sursă: Muzeul Județean Satu Mare
Sursă imagine: Muzeul Județean Satu Mare

