Un carnet eliberat de Primăria Sinaia în 17 martie 1931 păstrează o mărturie despre unul dintre oamenii care au avut grijă de reședința regală de la Peleș. Cartea de identitate a lui Jean Ernest, prezentat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța drept ultimul arhitect-șef al reședinței regale de la Sinaia, este exponatul lunii noiembrie 2026.
În informarea publicată pe 17 noiembrie, muzeul urmărește atât documentul, cât și activitatea arhitectului. Piesa pune alături datele administrative ale unei persoane și o istorie a clădirilor regale, privită prin munca de întreținere, reamenajare și consolidare.
Ce aflăm din carnetul eliberat la Sinaia
Actul a fost emis de Primăria Comunei Urbane Sinaia, județul Prahova. Jean Ernest avea atunci 56 de ani, era trecut cu domiciliul la Castelul Peleș și ocupa funcția de arhitect-șef al Casei Regale, potrivit descrierii curatoriale. În evidența membrilor comunei figura cu numărul 294.
A doua pagină consemnează semnalmentele titularului: statură înaltă, păr cărunt, ochi căprui și frunte lată, între elementele notate. Astfel de detalii dau documentului o dimensiune personală, dincolo de titulatura profesională prin care arhitectul este amintit în istoria reședinței.
Carnetul include apoi cărți de alegător pentru scrutinurile Consiliului Comunal, Adunării Deputaților și Senatului. Ultimele file conțin instrucțiuni de completare și o rubrică pentru membrii familiei, rămasă necompletată. Muzeul descrie, așadar, un document cu mai multe componente, nu doar o simplă fișă cu nume și fotografie.
De la colaborarea cu Karel Liman la întreținerea domeniului
Jean Ernest a lucrat alături de Karel Liman, arhitectul care a coordonat o etapă importantă de dezvoltare a reședinței regale. După moartea acestuia, Ernest a preluat rolul de arhitect-șef, potrivit prezentării MINAC.
Între 1930 și 1948, activitatea sa a inclus întreținerea edificiilor regale de pe valea Peleșului. Instituția amintește proiecte de reamenajare în castel și consolidarea teraselor de pe latura nordică a reședinței. Sunt intervenții care arată că istoria unui ansamblu continuă și după ridicarea clădirilor sale principale.
Un proiect identificat concret este pavilionul de gardă de la podul Carmen Sylva, care marchează intrarea principală în Parcul Regal și pe domeniul Castelului Peleș. Numele arhitectului se leagă astfel și de organizarea accesului către reședință, nu numai de spațiile interioare ale castelului.
Vila Șipot și o recunoaștere primită în 1931
După moartea lui Liman, Jean Ernest s-a mutat în Vila Șipot. Clădirea fusese proiectată pentru Biroul regal de arhitectură și servea și drept locuință de serviciu pentru arhitectul-șef, explică muzeul.
Tot în 1931, anul eliberării carnetului expus, Ernest a primit din partea regelui Carol al II-lea semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu civil. Cele două repere din același an aduc împreună identitatea administrativă a arhitectului și recunoașterea activității sale.
Prezentarea muzeului indică anul nașterii, 1875, dar păstrează un semn de întrebare lângă anul 1950, propus pentru deces. Această incertitudine din sursă nu permite tratarea anului morții ca dată definitiv stabilită.
O altă intrare în povestea Peleșului
Documentul prezentat la Constanța mută atenția de la imaginea castelului către oamenii care au lucrat pentru funcționarea lui. În cazul lui Jean Ernest, carnetul din 1931 și proiectele descrise de muzeu oferă repere verificabile despre responsabilitățile arhitectului.
Curatoarele exponatului sunt Oana Grigoruță și Lavinia Dumitrașcu. Anunțul îl prezintă ca exponat al lunii noiembrie, fără a preciza separat în text tariful sau programul de acces la piesă. Pentru o vizită, aceste detalii trebuie urmărite în informările curente ale muzeului.
Sursă: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Sursă imagine: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

