O urmă adâncită în piatră, potcoave găsite lângă vechi fierării și nume de locuri păstrate peste secole pot spune istoria unui drum. Muzeul Județean Satu Mare a prezentat, pe 12 noiembrie 2026, rezultate ale cercetărilor asupra Drumului Sării din Țara Oașului, o legătură comercială prin care resursele Maramureșului ajungeau spre Sătmar.
Materialul, semnat de dr. Liviu Marta și conf. dr. Marin Ilieș, apare cu prilejul împlinirii a șase decenii de existență a Muzeului Țării Oașului. Cercetarea prezentată de instituția sătmăreană urmărește însă o istorie mult mai veche: circulația mărfurilor, a căruțelor și a oamenilor printr-o regiune ale cărei legături economice nu se opreau la munți.
Ce spune un document din 1767 despre veniturile oșenilor
Unul dintre reperele documentare invocate de cercetători este urbariul întocmit în 1767, la ordinul Mariei Tereza. Potrivit prezentării muzeului, fiecare localitate din Oaș declara venituri obținute din transportul sării de la ocnele maramureșene la Cămara din Satu Mare.
Informația arată cât de larg era răspândită această activitate. Transportul nu însemna doar deplasarea unui produs prețios într-o singură direcție: spre regiunea ocnelor erau duse, la rândul lor, mărfuri de care aceasta avea nevoie. Drumul lega astfel comunități și ocupații, iar veniturile sale intrau în viața localităților de pe traseu.
Autorii amintesc și o descriere din secolul al XVII-lea în care apar caravane de peste o sută de căruțe încărcate cu sare. Este un reper istoric citat în cercetare, care ajută la înțelegerea amplorii transporturilor de odinioară.
De la Giulești la culmile vulcanice
Proiectul din Oaș a fost realizat în parteneriat cu filiala din Sighet a Universității Babeș-Bolyai. Marin Ilieș evaluase deja traseul care pornește dinspre Ocna Șugatag și străbate platoul vulcanic. Un indiciu vizibil se păstrează la urcarea din hotarul localității Giulești: căruțele au săpat o ravenă adâncă în piatra pantei.
Pe platou, cercetătorii pun traseul în legătură cu două documente medievale de hotărnicie. Din zona numită Prisaca, drumul urca spre marginea craterului Rotunda, apoi cobora în direcția Negrești–Vama sau Certeze. Piatra Broasca, din hotarul Săpânței, apare în prezentarea muzeului ca reper vizual al segmentului de pe platoul vulcanic.
Aceste puncte reconstruiesc o rută istorică. Anunțul instituției nu prezintă un itinerar turistic marcat și nici condiții actuale de parcurgere, astfel că informațiile nu trebuie confundate cu un ghid de drumeție.
Fierării, așezări dispărute și nume de locuri
Cercetarea aduce împreună urme materiale și toponime. Prisaca, Strungi, Colibari și Piatra Tâlharilor sunt citate ca nume asociate circulației pe drumurile montane. În interpretarea autorilor, ele păstrează amintirea unor puncte de control, a unor locuri de popas ori a dificultăților întâlnite pe traseu.
Au fost identificate urmele a două fierării și ale a două sate dispărute, Poiana lui Ștefan și Mesteacăn. Muzeul publică și imagini cu potcoave de cai și boi descoperite în zonele Colibari și Rotunda. În schimb, caracterul locului numit Bretani, din apropierea Negreștiului, rămâne de clarificat: cercetătorii nu stabilesc încă dacă a fost o așezare sau doar un sălaș.
O istorie care depășește comerțul cu sare
Autorii arată că rezultatele cercetărilor din acest an deschid discuția și către resursele minerale ale Oașului. Sarea rămâne firul principal al poveștii, dar schimburile economice ale regiunii sunt mai ample decât circulația unui singur produs.
Pentru cei interesați de patrimoniul nord-vestului României, noutatea este această întâlnire dintre documente, urme de drum și descoperiri de teren. Peisajul Oașului poate fi citit și prin traseele comerciale care au legat odinioară comunitățile sale de Maramureș și de Sătmar.
Sursă: Muzeul Județean Satu Mare
Sursă imagine: Muzeul Județean Satu Mare
