Daca in aceasta vacanta doriti sa iesiti la "vanatoare" de fenomene paranormale, nu trebuie sa calatoriti mai departe de judetul Cluj, la vest de orasul Cluj-Napoca, unde se afla padurea Hoia-Baciu, locul despre care se spune ca ar unul care ascunde mistere pe care stiinta nu a reusit inca sa le desluseasca. Asa ca, neavand o explicatie avizata la dispozitie, cei pusi pe aventura si pasionati de literatura science fiction, pot face o expeditie pana in inima "padurii paranormale" transilvanene.

Padurea Hoia-Baciu a devenit celebra in vara lui 1968, cand un grup de oameni in cautarea relaxarii in mijlocul naturii au reusit sa fotografieze un OZN, fotografie devenita celebra printre pasionatii fenomenului datorita claritatii sale.

OZN-urile nu sunt unicul fenomen paranormal pe care s-ar putea sa-l observati prin padure. Localnicii va pot spune despre o serie de aparitii misterioase. Una dintre acestea este reprezentata de ''ingerii pazitori'', aparitii imateriale despre care se spune ca nu pot fi percepute de ochiul uman, ci doar cu ajutorul unui aparat de fotografiat. Specialistii in ezoterism care studiaza fenomenele petrecute in padure spun ca entitatile imateriale care apar printre copaci sunt spiritele venite dintr-o lume paralela, iar padurea Hoia-Baciu este un portal catre aceste lumi.

In zona circula din mosi stramosi o serie de povesti si marturii ale localnicilor cu privire la fenomenele din padure. Oamenii din zona care si-au facut curaj sa intre Hoia-Baciu spun ca odata intrat printre copaci incepi sa ai senzatia ca te urmareste cineva, fiecare miscare iti este studiata, iar fosnetul copacilor nu este unul normal ca in alte paduri. Mai mult, oamenii spun ca in unele zone poti incepe sa ai senzatii de greata, stari de anxietate si pot chiar sa-ti apara arsuri la nivelul pielii. In alte zone se poate observa ca muschii de pe copaci nu indica nordul, asa cum ar trebui sa o faca in mod normal.

Padurea Hoia-Baciu de langa CLuj-Napoca este locul perfect de pelerinaj pentru cei dornici de "fenomene paranormale". Chiar daca nu reusiti sa le vedeti sau sa le simtiti, povestile localnicilor pot face sa va traca fiori pe sira spinarii.

 

In Muntii Bihorului, mai exact in Valea Sighistelului, la doar cinci kilometri de satul cu acelasi nume se localizeaza nu doar o minune a naturii, ”loc de joaca” perfect pentru speologi datorita structurii pesterii si a galeriilor sale absolut impresionante, ci si pentru istorici si arheologi care au tema de casa complexa: sa descifreze ce mesaje au vrut sa transmita stramosii care au locuit acele locuri in urma cu 35.000 de ani.

Picturile rupestre din Pestera Coliboaia au fost descoperite la sfarsitul anului 2009 de catre un grup de speologi care, dupa ce au reusit sa treaca prin galeriile pline cu apa ale pesterii, au ajuns intr-o galerie inalta unde se au fost surprinsi sa constate dovezi clare ale faptului ca in Coliboaia au locuit candva oameni. Conform urmelor, oamenii nu erau singurele fiinte care isi gasisera adapost in pestera, fiind descoperite si o serie de oase de urs, precum si semne clare care atesta ca aceste animale si-au gasit aici un loc care le oferea siguranta si protectie.

Vechimea picturilor rupestre care reprezinta un bizon, un cal, posibil o felina, unul sau doua capete de urs si doi rinoceri a fost confirmata si de catre un grup de specialisti francezi. De asemenea, in pestera s-a descoperit si o gravura reprezentand un tors de femeie, avand cel mai probabil, rolul unui simbol.

Pestera Coliboaia are o lungime totala de 750m si este traversata de un rau, fapt care face foarte greu accesul speologilor de ocazie. De aceea nici nu este deschisa publicului larg, fiind destinata doar actiunilor de cercetare care au autorizatia Federatiei Romane de Speologie si a Administratiei Parcului National Apuseni.


Unica in Europa Centarala si de Est prin vechimea picturilor pe care le adaposteste, Pestera Colibasi a adus in premiera dovezi ale vietii civilizatiei umane in aceasta regiune, civilizatie care apartinea unei perioade vechi ale artei parietale, Gravettian sau Aurignacian.

Sursa Foto: www.2012en.ro